Mihai Stoichiță are o altă variantă despre nebunia de la Cluj: **”N-a fost atât de grav pe cât s-a spus”

Mihai Stoichiță are o altă variantă despre nebunia de la Cluj: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță este de părere că s-a exagerat pe tema incidentelor de la „U” Cluj – CFR. Antrenorul Stelei spune că titlul trebuie să se decidă pe teren, nu prin rezultate decise de comisii. În plus, Stoichiță le dă replica și celor de la CFR, care au acuzat că Steaua a fost favorizată pe acest final de campionat.

„Nu Steaua le-a creat această situație. Probabil că cei de la CFR aveau o zi în plus de odihnă față de noi, dacă nu erau acele incidente. Noi cu ce suntem de vină că au fost incidentele alea?

Din punctul meu de vedere, campionatul trebuie să se joace pe teren. Nu mă pricep la regulamente, dar acolo nu este nimic clar ce s-a întâmplat. Sunt doar niște imagini și n-a fost atât de grav pe cât s-a spus. Dacă regulamentul îți spune că trebuie să joci până la o anumită dată, înseamnă că asta trebuie să faci”

Mihai Stoichiță nu-și poate scoate din cap meciul cu FC Vaslui, pierdut de jucătorii săi cu 1-0. Antrenorul Stelei spune că măcar un punct obținut în acea partidă le-ar fi dat steliștilor șanse mult mai mari la titlu.

„La Steaua, n-ai cum să nu-ți propui campionatul an de an, așa este tradiția la acest club. Această presiune te ajută ca jucător să crești în valoare. Eu cred că ne-a lipsit norocul la meciul cu Vasluiul, pentru că au câștigat un pic întâmplător, pe o fază fixă și pe valoarea lui Wesley. Eu spun că eram în alte condiții cu un egal în acel meci. La anul, Steaua va fi campioană. Le-am zis jucătorilor să se pregătească mental pentru asta”, a declarat Mihai Stoichiță la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×